Timpul-cuc

Cand e sa vii pe lume
te-ntreaba cineva
si chiar daca ar face-o
ai sti cum e mai bine
si ce-ai alege,
da ori ba?

Copil fiind te bucuri de viata
pentru ca viata nu e treaba ta,
iar daca cineva
te-ar intreba
de-i bine-n asta lume
tu i-ai raspunde,
fara ezitare, da.

Trec anii fara osteneala
si-ajungi sa te visezi
Romeo, Fat-Frumos,
ori zmeu, ori stea (de cinema),
iar daca cineva te-ar intreba
de-i bine-n asta lume,
cu siguranta,
i-ai raspunde da.

Timpul - vicleanul cuc
din zboru-i
o clipa s-a oprit
ca oul sa si-l puna
la tine-n suflet
- cuib al sperantei -
la clocit.

In timp ce tu clocesti sperante,
clocesti si-un ou strain,
fara sa stii,
iar cand un pui a prins sa iasa
tu il hranesti cu sarg
si te gandesti
la clipa-n care o sa zboare
spre inaltimi,
dar te-amagesti.

Apar alti pui si tu te bucuri
si-ncepi sa te-ostenesti
mai abitir
pentru ca toti iti cer mancare
si-ai vrea sa creasca toti
si sa-ti privesti
sperantele-mplinite
ca nu cumva pe lume
degeaba sa traiesti.

Dar intr-o zi
observi ca langa cuibu-ti
a aparut un cimitir,
sunt puii tai - sperante
hranite cu sarg si cu sudoare
pe care
timpul-cuc, parsivul,
ia-mpins din cuib afara
si chiar daca te doare
puiul de cuc
ce-ti cere de mancare,
ca un nerod,
continui sa-l hranesti.

Cu timpul timpul-cuc
a crescut mare
si dus e far' a te-ntreba
si-ajungi
pentru intaia data
sa-ti dai seama
ca-n cuibu-ti ai crescut odrasla
ce nu era speranta ta.

Gol ti-a ramas sufletul-cuib,
sperante nu mai speri sa ai
si-acum, cand vezi cat de usor
trec toate si se duc,
ai vrea macar un ou sa poti
sa mai clocesti,
chiar daca-i de la timpul-cuc.